Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO-FOTO O cisternă a intrat în două autoturisme la Sibiu. O persoană a murit, iar traficul este blocat

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iunie 2012 ·

Un cumplit accident a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN 1 T, în zona fabricii Continental din Sibiu. O cisternă a intrat în coliziune cu două autoturisme, iar până la această oră o persoană este decedată.

UPDATE: Accidentul a avut loc chiar în faţa fabricii Continental. Unul dintre angajaţi venea la serviciu, şi oprise pentru a vira stânga, să intre în parcarea fabricii.

O cisternă încărcată cu ciment, venită din spate, l-a lovit, apoi a ajuns pe contrasens unde a izbit în plin un VW Passat care tracta şi o rulotă. După impactul cu Passat-ul, cisterna s-a răsturnat în şanţ.

„Veneam la lucru, am semnalizat, am oprit aici, au trecut 4 maşini, a trecut o a cincea maşină, când să vină Passat-ul acela am vazut roţile camionului cum au trecut deasupra mea, mă omora, n-am mai ştiut ce să fac, peste mine a trecut şi a zburat în Passat. Avea viteză, putea să cadă cu remorca în partea cealaltă şi cădea peste mine, mă omora acolo”, a povestit Adrian Banea, şoferul autoturismului VW Golf.

Şoferul cisternei susţine că nu ar fi avut viteză, şi că ar fi încercat să-l evite pe bărbatul care oprise pentru a vira stânga.

„Am încercat să-l evit pe cel din faţa mea, am intrat direct în şanţ ca să-l evit şi pe dânsul şi de pe contrasens a venit VW-ul. Nu aveam viteză, 40-50 maxim, dar dacă a fost în 5 metri, unde să opreşti?”, a spus Gheorghe Zeamă, şoferul autocisternei.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

În autoturismul VW Passat se afla un bărbat de 44 de ani din Bucureşti, care a murit pe loc. Acesta se întorcea din Olanda, împreună cu alţi doi prieteni, fiecare cu maşina lui.

Din Olanda, îşi cumpărase rulota, cu care intenţiona să plece în vacanţă, mai avea 300 de kilometri şi ar fi ajuns acasă.

După impact, din maşina lui a rămas doar un morman de fiare, fiind nevoie de intervenţia celo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 29 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum 18 minute
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

VIDEO Dan Negru, mesaj viral de alegeri: „Eu am făcut greșeala asta acu’ vreo 30 de ani. M-am lăsat încăierat de ei”

HotNews acum 16 minute
Un mesaj video al lui Dan Negru, în care realizatorul TV le-a reamintit românilor că nu merită să se certe cu prietenii ori familiile din cauza diferenţelor de viziune privind politicienii, s-a viralizat vineri rapid pe Facebook, scrie Pagina De Med

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°