Se făcea că la televizor rula un film la care mama mea, profesoară de pian, a izbucnit în lacrimi. Era un film despre gradul de decădere al învăţătorilor şi pro-fesorilor români. Filantropica. Mircea Diaconu interpreta profesorul care ajunsese să se „prostitueze" pentru a-şi depăşi condiţia. Un film la care tinerii au râs iar adulţii au plâns.
Dacă ultimii doi miniştri ai Culturii ar fi fost pentru toată lumea ciumă, acest text nu şi-ar fi avut rostul. Dar nu sunt. Pentru unii sunt mumă. Se vede că direc-torul FITS, Constantin Chiriac, nu e cinefil. Dacă s-ar fi „obosit" să urmărească cinematografia românească ar fi ştiut că „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană". Pentru că, real, relaţia dintre Festivalul Internaţional de Teatru şi Ministerul Culturii cu asta începe să semene. Cu o cerşetorie în formă continuă. Bani obţinuţi cu vă rog şi săru'-mâna. Contează brandul absolut fabulos al FITS peste hotare? Contează cifrele încă neatinse de vreun eveniment cultural românesc? Că e al treilea festival de teatru din lume? Da. Pentru lume. Pentru ţară, să fim noi încântaţi de bienala de la Sfântu Gheorghe, căci ea e temelia teatrului românesc. E singura concluzie la care poţi ajunge când din scriptele Ministerului rezultă că această bienală cvasi-anonimă a primit din partea MC exact aceeaşi sumă ca şi Festivalul de Teatru de la Sibiu, 700 de mii de lei.
Text preluat de pe www.brylu.ro
Se făcea că la televizor rula un film la care mama mea, profesoară de pian, a izbucnit în lacrimi. Era un film despre gradul de decădere al învăţătorilor şi pro-fesorilor români. Filantropica. Mircea Diaconu interpreta profesorul care ajunsese să se „prostitueze" pentru a-şi depăşi condiţia. Un film la care tinerii au râs iar adulţii au plâns.
Dacă ultimii doi miniştri ai Culturii ar fi fost pentru toată lumea ciumă, acest text nu şi-ar fi avut rostu
