CS Rom Cri Braşov, pregătită de prof. Florin Paraschiv şi Alina Teslăraşu, a participat la turneul final al campionatului Naţional de handbal, pentru juniori II, de la București. Braşovenii s-au luptat pentru locurile 5-6, și au câștigat, după două reprize de prelungiri, meciul cu ACS Minaur Baia Mare : 31-30 (14-12, 22-22, 25-25).
Lotul echipei braşovene : Alexandru Kuncz, Florin Robescu – portari, Dan Racoţea, Petru Stroe, Ştefan Arnăut, Alexandru Oprică, Cătălin Bojian, Vlad Bibea, Cristian Mandici, Dragoş Pavăl, Ştefan Zgâmbău, Fabian Coşescu, Vlad Paul, Nicolae Fătu.
La sfârşitul competiţiei, doi dintre jucătorii echipei braşovene au primit premii speciale, ceea ce înseamnă că sunt printre cei mai buni jucători din ţară, la categoria lor de vârstă : Petru Stroe – cel mai tehnic jucător, Dan Racoţea – cel mai bun inter stânga.
Antrenorul principal a declarat pentru handbalvolei.ro: ,,Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul obţinut, având în vedere că anul trecut nu am reuşit să depăşim turneul semifinal. Anul acesta, am reuşit să ocupăm locul 5 în clasamentul final. Aceasta, în condiţiile în care ne-am confruntat cu echipe foarte puternice, care au avut şansa să-şi întărească loturile, cu sportivi de mare valoare, transferaţi de la alte cluburi din ţară. Spre satisfacţia noastră, am obţinut această clasare cu un lot format sută la sută din braşoveni, descoperiţi şi crescuţi de clubul nostru. Toate acestea, demonstrează că există premise să construim la Braşov o echipă competitivă, care ar putea juca pentru început în liga secundă”.
CS Rom Cri Braşov, pregătită de prof. Florin Paraschiv şi Alina Teslăraşu, a participat la turneul final al campionatului Naţional de handbal, pentru juniori II, de la București. Braşovenii s-au luptat pentru locurile 5-6, și au câștigat, după două reprize de prelungiri, meciul cu ACS Minaur Baia Mare : 31-30 (14