Musical-ul The Full Monty este, poate, spectacolul cu cel mai mare succes în stagiunea 2011-2012, la Teatrul Naţional din Timişoara. Cei familiarizaţi cu atmosfera celebrului film omonim pot regăsi acum un subiect despre probleme cotidiene care tind să devine universale, transpuse pe scenă, în egală măsură cu umor şi sensibilitate, graţie regiei şi coregrafiei lui Răzvan Mazilu.

Care este prima dumneavoastră amintire legată de un musical?

Îmi amintesc de spectacolul My Fair Lady, o producţie a fostei Operete, avînd sediul pe Splaiul Independenţei, unde mă duceam de mînă cu sora mea. Ţin minte o Cleopatra Melidoneanu absolut superbă, o adevarată divă. Totul avea foarte mult umor şi glamour... Tabloul de la Ascot era doar în alb şi negru, ca în film. Eram fascinat.

Am crescut cu spectacolele de la Operă şi de la Operetă, apoi cu filmele muzicale pe care le-am descoperit rînd pe rînd şi care, la început, în adolescenţă, erau mai mult o formă de evaziune. Eram ca personajul Miei Farrow din Trandafirul roşu din Cairo: aproape singur într-o sală de cinema, fascinat de lumea în care aş fi vrut să mă mut, o lume fără probleme, în care oamenii se apucau din senin să danseze pe stradă. Ce putea fi mai frumos de atît?

Mă duceam la Cinematecă unde vedeam Hello, Dolly!, Cîntînd în ploaie sau Un american la Paris şi aveam o mare problemă: cine e mai bun – Fred Astaire sau Gene Kelly? Tot vizionînd West Side Story, am învăţat foarte multe de la Jerome Robbins, apoi l-am descoperit pe Bob Fosse cu Cabaret, All That Jazz şi Sweet Charity. Cunosc pe de rost aceste filme şi coregrafiile lor – fotogramă cu fotogramă, mişcare cu mişcare.

Care credeţi că sînt ingredientele de succes pentru un musical valoros?

O echipă bună de creatori şi o distribuţie pe măsură, artişti cu voci performante; o poveste bine scrisă, fie că e un libret sau un text