Sa nu mai fim domnisoare. Sa nu ne mai dam ochii peste cap atunci cand Justitia da o sentinta nedreapta. Si sa nu ne facem ca nu avem voie sa o comentam. Dimpotriva. Sa o punem in discutie. Sa o disecam. Sa vedem unde si de ce a gresit Justitia. Daca ea ne livreaza un macel, cum este cel al cazului Nastase, avem noi dreptul sa inchidem ochii? Si sa nu vedem ce s-a intamplat? Cum altfel am putea, altadata, sa avem o justitie mai buna?
Dosarul “Trofeul calitatii” este de manual. Si fara nicio indoiala, atunci cand creierele infierbantate se vor racori, aceasta speta va intra in analele Justitiei. Va fi predata unor generatii de studenti. Iar profesorii le vor explica ce sa faca si cum sa faca pentru ca, in viitor, sa fie evitate erori judiciare intentionate. Generate de oameni politici. Cum sa faca pentru ca o rafuiala politica sa nu se transforme intr-un dosar penal si, apoi, intr-o sentinta aberanta.
Avem un presedinte lipsit de suficienta cultura pentru a intelege cum functioneaza puterile intr-un stat democratic. Si poate ca domnul Traian Basescu nici nu este interesat. Atat timp cat vrea sa fie si arbitru si jucator. Si judecator. Nici nu a castigat bine alegerile cand, proclamandu-si triumful asupra adversarului sau, Adrian Nastase, a afirmat ca ceea ce urmeaza este sa-l vada intins cu capul pe bordura. O expresie de mahala. Dar o intentie cat se poate de explicita de a determina un abuz judiciar fara precedent. Asa s-a nascut “Trofeul calitatii”.
Aceasta reteta toxica, pusa la cale de un alchimist, specializat in otravuri, mai avea nevoie de doua ingrediente. In primul rand, de procurori. Servili. Obedienti. Gata sa faca orice compromis pentru a se pune bine cu puterea. Pentru a smulge o promovare. Si domnul Traian Basescu i-a gasit. Prin intermediul slugii sale, Daniel Morar, seful DNA. Si mai avea nevoie alchimistul jucator si judecator si
