Actualul preşedinte al celei mai mari bănci comerciale din Grecia, National Bank of Greece (NBG), Vassilis Rapanos, a fost numit astăzi în funcţia crucială de ministru de Finanţe al noului guvern de coaliţie.Dimitris Avramopoulos va prelua portofoliul Externelor. Sursa: Reuters
Vassilis Rapanos, 65 de ani, îl va avea ca adjunct pe Christos Staikouras, 38 de ani, consilier economic al premierului de dreapta, Antonis Samaras.
Conservatorul Dimitris Avramopoulos primeşte portofoliul afacerilor externe în acest guvern de coaliţie sprijinit de dreapta, socialişti şi stânga moderată (Dimar).
Noua echipă formată din 17 miniştri urmează să depună jurământul în această seară înainte de un prim consiliu de miniştri, o oră mai târziu, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Simos Kedikoglou, citat de agenția elenă ANA, preluată de Agerpres. Vassilis Rapanos, care trebuie să participe la Luxemburg pentru o reuniune a Eurogrupului va depune ulterior jurământul, a adăugat el.
Portofoliul reformei sectorului public, crucială pentru modernizarea aparatului de stat, a fost acordat unei personalităţi de stânga, Antonis Manitakis. În funcţia de ministru de interne a fost numit Evripides Stylianidis.
La Ministerul Apărării Naţionale a fost numit în funcţie Panos Panagiotopoulos, în timp ce conducerea Ministerului Transporturilor i-a revenit lui Kostis Hatzidakis.
Ministrul mediului, energiei şi schimbărilor climatice a fost numit Evangelos Livieratos, iar ministrul educaţiei, religiei, culturii şi sportului este de acum Constantine Arvanitopoulos. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este condus de Yiannis Vroutsis, iar cel al Sănătăţii de Andreas Lykourentzos.
La Ministerul Agriculturii a fost numit Athanassios Tsaftaris, în timp ce funcţia de ministru al justiţiei i-a revenit lui Antonis Roupakiotis.