Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce scrie presa străină despre tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase

Publicat in Adevarul, joi 21 iunie 2012 ·

Publicaţiile externe şi posturile TV relatează pe larg incidentul de noaptea trecută petrecut la reşedinţa fostului premier Adrian Năstase

BBC – Ex-premierul Adrian Năstase a încercat să-şi ia viaţa împuşcându-se în gât. Incidentul a avut loc în momentul în care poliţia a ajuns acasă la Năstase pentru a-l transporta la închisoare în urma deciziei definitive de condamnare la doi ani cu executare, sentinţă dată de Curtea Supremă de Justiţie.

Năstase, care a fost premier între anii 2000-2004 a fost condamnat pentru că a adunat illegal un milion şi jumătate de euro pentru campania electorală din 2004. Năstase a insistat că este un dosar instrumentat politic. Avocatul lui Năstase a declarat că este posibil să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Uniunea Europeană a făcut în ultimii ani presiuni asupra României pentru eliminarea corupţiei în rândul oficialilor.

Actualul premier l-a vizitat la spital pe Adrian Năstase.

AFP- Năstase este cea mai importantă figură politică care a fost condamnată de justiţia română de la căderea comunismului în 1989. “Verdictul deschide o nouă eră pentru România în care judecătorilor nu le mai este teamă să condamne oameni puternici”, a declarat pentru AFP Laura Ştefan, analist Expert Forum.

CNN- Fostul premier Adrian Năstase, 61 de ani, importantă figură a Partidului Social Democrat, a fost spitalizat miercuri după o presupusă tentativă de suicid intervenită la câteva ore după ce Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat definitiv la doi ani de puşcărie cu executare pentru strângere ilegală de fonduri pentru campanie. Năstase s-a împuşcat în gât la reşedinţa sa înainte de a fi ridicat şi dus în arest. El le-a spus poliţiştilor că vrea să-şi ia cu el câteva cărţi din bibliotecă, după care s-a împuşcat. Năstase a fost transportat la Spitalul Floreasca.

Năstase nu va mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 55 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 5 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°