Un dosar cu 178 de persoane acuzate că au fraudat 7 bănci cu peste 1,7 milioane de euro. Tribunalul Bihor e chemat să judece o premieră naţională: dosarul cu cel mai mare număr de inculpaţi, pentru care DNA a stabilit şi cheltuieli judiciare pe măsură, de 100.000 lei. Este vorba despre incredibila poveste a unui impostor, Adrian Ştefan, care în mai puţin de trei ani a convins 210 bihoreni să scoată credite, a luat banii şi a dispărut.
BIHOREANUL a descoperit că printre complicii escrocului se numără şi antrenorul de taekwon-do Romeo Tulkos, judecat deja într-un dosar de fraudă bancară şi chiar arestat la sfârşitul anului trecut pentru o evaziune de 2,5 milioane lei, dar şi Livia Gordan, o contabilă inculpată pentru că a delapidat peste 400.000 lei de la 4 asociaţii de proprietari, unde lucra ca administrator, casier şi contabil...
Creditele SRL
Adrian Ştefan (Sărătoc înainte de căsătorie) a pus la cale escrocheria perfectă. Pozând în afacerist plin de idei dar lipsit de fonduri, a convins sute de bihoreni să scoată credite, unele cu garanţie ipotecară, iar banii să-i dea lui pentru a-i investi.
Ca să le câştige încrederea, omul promitea locuri de muncă, cotă-parte din împrumuturile bancare şi returnarea creditelor în maxim o săptămână. Potrivit procurorilor DNA, care au efectuat cercetările în caz, afacerea a început în 2004, iar majoritatea celor care au muşcat momeala au fost puştani abia trecuţi de vârsta majoratului ori pensionari. Victimele erau atrase şi prelucrate de cinci "locotenenţi" - Constantin Călăcean, Sebastian Condratov, Remus Sim, Cătălin Moşincat şi Cristian Cozma - împărţiţi pe sectoare: primii trei identificau şi racolau persoane din cartierul Nufărul, iar ceilalţi doi din Ioşia şi Rogerius.
Complici cu probleme
Adrian Ştefan se ocupa de finanţarea afacerii, procurarea şi întocmirea cărţilor de muncă pentru vii