Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu: "Adrian Năstase nu era o puşlama care s-ar fi sustras justiţiei"

Publicat in Capital, joi 21 iunie 2012 ·

Comportamentul în cazul fostului premier Adrian Năstase este unul inuman şi nemeritat, dincolo de deciziile justiţiei, a declarat în noaptea miercuri spre joi fostul preşedinte Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD.

El a subliniat că nu doreşte să se amestece în chestiuni care ţin de regulile funcţionării justiţiei, dar a arătat că i se pare total nemotivată şi nemeritată acţiunea din seara de miercuri spre joi care a exercitat o imensă presiune a unui om care a fost cel mai bun premier al României post-decembriste şi care "nu era o puşlama care s-ar fi sustras justiţiei".

"Mi se pare nemotivată această acţiune, din această seară. Aşa cum au fost primele informaţii, a fost decizia luată de Curtea Supremă, recurs care a confirmat decizia anterioară, neaşteptată de altfel pentru că, după aşa cum am înţeles, chiar judecătorul a spus că nu sunt fapte care să confirme. După anchetarea, după ascultarea a peste 700 şi ceva de martori, nu au probe, fapte, care să motiveze hotărârea de judecată. Cred că este o eroare judiciară să condamni un om fără să ai faptul respectiv. Dar bun, s-a luat această decizie, înţelegeam că se dă un termen de 24 de ore să se prezinte. De ce graba aceasta să vină să-l ridice în această seară? Aceasta a agravat starea unui om care se simte nevinovat, care este tracasat de opt ani de zile. Şi se dă o sentinţă nedreaptă, se mai forţează şi nota, sigur că i-a provocat un şoc şi s-a creat un cadru dramatic fără justificare. Mi se pare că este un comportament inuman, justiţia trebuie să procedeze cu dreptate dar şi cu luarea în considerare a factorului uman De ce aceasta dramă? E nemeritat acest comportament faţă de un om care are are statura lui, care a făcut multe pentru ţară, care a fost cel mai bun prim-ministru al nostru în toţi aceşti ani", a declarat fostul preşedinte.

Ion Iliescu a precizat că, după pr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 56 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

Noile reguli de TVA pentru IMM-uri în UE intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 20 minute
Din 1 ianuarie 2025, la nivel european vor intra în vigoare noi reguli pentru regimul de TVA aplicabil întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Acest nou cadru îşi propune să simplifice conformarea şi să îmbunătăţească oportunităţile de comerţ t

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Cum a răspuns Otniela Sandu, după ce a fost acuzată că stă cu Sebastian Dobrincu doar pentru bani: ”Propria ta frustrare…”

Cancan acum 2 ore
Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu se iubesc cu mult foc și patimă, spre surprinderea tuturor. Tânărul afacerist și noua lui iubită i-au lăsat pe toți mască, după ce s-au afișat împreună. Milionarul s-a despărțit definitiv de Ioana Ignat, după o lu

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°