Un grup de 15 moderatori comunitari din Bulgaria participă, începând de ieri, la un schimb de experienţă în judeţul Mureş, alături de Liga Pro Europa (LPE), în cadrul proiectului “Promovarea activităţilor în teren de prevenire şi combatere a căsătoriilor forţate şi timpurii în comunităţile tradiţionale şi marginalizate de romi”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Daphne III. Potrivit unui comunicat de presă remis de Liga Pro Europa din Târgu-Mureş, citat de Agerpres, cei 15 reprezentanţi ai Centrelor de Dezvoltare Comunitară ale Romilor din Bulgaria vor vizita comunităţile tradiţionale de romi din judeţ şi vor participa la discuţii şi mese rotunde cu responsabili locali. Moderatorii comunitari vor vizita astăzi Şcoala Generală din Apalina – Reghin, vor avea discuţii cu mai mulţi profesori, cu consilierul pe probleme de romi din cadrul Prefecturii Mureş, Florin Hajnal, şi cu preşedintele Asociaţiei Divers din Târgu-Mureş, Koreck Maria. (S.T.)
Un grup de 15 moderatori comunitari din Bulgaria participă, începând de ieri, la un schimb de experienţă în judeţul Mureş, alături de Liga Pro Europa (LPE), în cadrul proiectului “Promovarea activităţilor în teren de prevenire şi combatere a căsătoriilor forţate şi timpurii în comunităţile tradiţionale şi marginalizate de romi”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Daphne III. Potrivit unui comunicat de presă remis de Liga Pro Europa din Târgu-Mureş, citat de Agerpres, cei 15 reprezentanţi ai Centrelor de Dezvoltare Comunitară ale Romilor din Bulgaria vor vizita comunităţile tradiţionale de romi din judeţ şi vor participa la discuţii şi mese rotunde cu responsabili locali. Moderatorii comunitari vor vizita astăzi Şcoala Generală din Apalina – Reghin, vor avea discuţii cu mai mulţi profesori, cu consilierul pe probleme de romi din cadrul Prefecturii Mureş, Florin Hajnal, şi cu preşedintele Asociaţiei Di