Echipa de fotbal a Suediei a învins Franţa cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seară, pe Stadionul Olimpic din Kiev, în grupa D la EURO 2012, dar numai francezii merg în sferturile de finală ale competiţiei care are loc în Polonia şi Ucraina (8 iunie-1 iulie). Echipa de fotbal a Angliei a învins Ucraina cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seară, la Doneţk, şi a câştigat Grupa D la EURO 2012.
Suedia a reuşit o victorie frumoasă de palmares, prima în competiţie, prin golurile marcate de Zlatan Ibrahimovici (54) şi Sebastian Larsson (90+1). Franţa, care a jucat modest în acest meci, va juca în sferturile de finală cu Spania, campioana europeană şi mondială en titre.
Suedia, deja eliminată din competiţie după primele sale două meciuri, a început foarte bine partida şi a avut două ocazii în primele minute de joc, prin Toivonen (3) şi Larsson (4), lovituri de cap care au creat pericol la poarta lui Lloris.
Ribery a semnat prima şansă clară de gol a francezilor, dar şutul său din unghi a fost respins de Isaksson (8). Peste doar două minute, Ben Arfa a şutat puternic, dar peste poartă (10).
Scandinavii au ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, prin Toivonen, care a scăpat singur după gafa lui Mexes, l-a driblat pe acesta, dar şutul său din unghi a lovit doar bara (10).
Au mai existat faze periculoase la ambele porţi, dar cele mai clare au fost de partea francezilor, mai prezenţi în joc în prima parte. Ben Arfa a tras peste transversală (35), iar Ribery a fost blocat în momentul şutului la 16 metri de Mellberg (45).
După pauză, prima ocazie a avut-o Franţa, prin Benzema, al cărui şut a trecut pe lângă poartă (51).
Suedia a reuşit să deschidă scorul în min. 54, când Larsson a centrat, iar Ibrahimovici a înscris un gol de senzaţie, cu o execuţie acrobatică, din voleu. „Les Bleus'' au acuzat şocul şi Lloris a avut mult de furcă , la şutul