18.30 Ziua de miercuri, 20 iunie, a luat foc abia spre seară, când instanţa supremă a anunţat decizia istorică pe care o luase în dosarul „Trofeul Calităţii”: primul premier din istoria României, condamnat la închisoare pentru fapte de corupţie. Punctul de fierbere al zilei avea să fie atins însă vreo cinci ore mai târziu, la unul dintre etajele casei de pe strada Zambaccian numărul 16: primul premier al României care încerca să se sinucidă pentru a scăpa de ruşinea închisorii.
20.00 După anunţul sentinţei care i-a făcut pe unii să simtă gustul dulce al răzbunării faţă de un sistem corupt, iar pe alţii să fie uluiţi de politizarea justiţiei, strada Zambaccian arăta ca o tabără de vară a jurnaliştilor. În jur de 100 de oameni tropăiau pe asfaltul încins de vizavi de reşedinţa Năstase, înarmaţi cu tot atâtea camere video şi aparate foto, toate încolăcite în sute de metri de cabluri, cu motoarele generatoarelor electrice duduind.
Pronosticurile curgeau deja. Adrian Năstase va merge grandios în arest, precis va ieşi pe poarta din Zambaccian fără să se ascundă, doar nu e vorba de vreun cămătar sau găinar, e un fost premier, un fost şef al diplomaţiei. Va ţine un discurs bine punctat, cu glume ascuţite, ca întotdeauna. „O să iasă din scenă cu mare tam-tam”, paria unul dintre ziarişti. Habar nu avea câtă dreptate avea şi totuşi cât de departe de adevăr era.
Ministrul de Interne, Ioan Rus, bun prieten cu Adrian Năstase, îl suna la acea oră pe fostul premier să stabilească modul în care se va prezenta la arest, aveam să aflăm a doua zi. Avea de ales: să vină singur sau să vină poliţiştii la el acasă, pentru a-l prelua. Năstase a dat încă de atunci primele semne că alesese deja a treia cale: păstrarea intactă a spiritului fortăreţei din Zambaccian, fără să audă clinchet de cătuşe.
În afara zidurilor înalte de peste doi metri de la Zambaccian număr
