Potrivit anchetatorilor, arma cu care fostul prim-ministru a încercat să se sinucidă este un revolver Smith and Wesson de calibrul 38, tip de pistol aflat în uzul poliţiştilor americani.
Revolverul deținut de Adrian Năstase este unul de fabricație americană. Arma este cunoscută ca având o acuratețe foarte mare atunci când vine vorba de puterea și precizia de tragere, informează Digi 24.
Revolverul Smith and Wesson, cu calibru de 38 de milimetri, este încă folosit în Statele Unite de polițiști, şi este corespondentul calibrului de 9 milimetri folosit în Europa.
Un calibru destul de mare care ne duce cu ideea că intervenția polițistului care l-a împiedicat pe Adrian Năstase să se sinucidă a fost una de excepție. Fostul premier nu ar fi avut nicio șansă dacă ar fi apăsat nestingherit pe trăgaci, a spus Digi 24.
Poliţiştii a ridicat, în această dimineaţă, armele găsite în locuinţa lui Adrian Năstase, inclusiv pe cele din reşedinţa de la Cornu. Fostul premier avea permis de port-armă.
Autorităţile urmând să stabilească de ce poliţiştii nu i-au retras dreptul la port de armă după ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală împotriva sa, a informat RTV.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti