Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haşotti: Voi depune declaraţia cerută de Băsescu cu zâmbetul pe buze

Publicat in Romania Libera, joi 21 iunie 2012 ·

Ministrul desemnat al Culturii, liberalul Puiu Haşotti, a declarat, astăzi, că în jumătate de oră va depune la Palatul Victoria declaraţia cerută de către preşedintele Traian Băsescu privind teza sa de doctorat, apreciind că solicitarea este "inedită şi amuzantă", informează Mediafax.

"În jumătate de oră depun declaraţia la Palatul Victoria. Este o solicitare inedită şi amuzantă", a declarat Haşotti pentru MEDIAFAX.

El a mai precizat că va depune declaraţia "cu zâmbetul pe buze".

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta, joi, într-o scrisoare, ca ministrul desemnat Puiu Haşotti să declare pe propria răspundere că teza de doctorat a acestuia şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.

Preşedinţia informează că ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional va avea loc la Palatul Cotroceni, luni, 25 iunie, la ora 19.00.

"Luând în considerare recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzaţi o parte dintre membrii Executivului şi impactul major negativ asupra României în plan intern şi internaţional generat de existenţa unor astfel de suspiciuni, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat joi, 21 iunie a.c., într-o scrisoare, prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură, o declaraţie pe propria răspundere a ministrului desemnat, domnul Puiu Haşotti, care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat", precizează Preşedinţia.

Premierul Victor Ponta a transmis Preşedinţiei numai propunerea de numire a lui Puiu Haşotti pentru postul de ministru al Culturii, Liviu Pop urmând să mai ocupe postul de ministru interimar al Educaţiei, în limita celor 45 de zile le

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 46 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 16 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°