Un cetăţean iordanian a fost jefuit la Medgidia. O bandă de cinci tâlhari români l-a luat în cursul nopţii de miercuri spre joi pe străin cu maşina, l-a dus la Valea Dacilor şi l-a abandonat pe câmp.
Iordanianul a fost deposedat de suma de 100.000 de euro pe care o deţinea în valută diferită. Poliţiştii au reuşit identificarea tâlharilor, iar o parte din prejudiciu a fost recuperat.
Cum ajunsese iordanianul la Medgidia
Cetăţeanul iordanian a sosit miercuri, 20 iunie, în municipiul Medgidia, venind din Italia cu un autocar. El era însoţit de mai mulţi cetăţeni români care i-au promis că îl vor duce în Iordania. În cursul nopţii, la ora 04.00, aceştia l-au bătut şi l-au jefuit de suma de 80.000 euro şi de un ceas de mână. Apoi l-au dus cu un taxi până în localitatea Valea Dacilor, unde l-au abandonat.
Tinerele din banda de tâlhari
Iordanianul a reuşit să anunţe poliţiştii din Medgidia, iar aceştia au depistat tâlharii în doar câteva zeci de minute de la sesizare. Poliţiştii de ordine publică au reuşit identificarea a trei persoane suspecte de comiterea faptei, pe care le-au condus la sediul Poliţiei pentru cercetări.
Două dintre acestea erau tinere femei, în vârstă de de 22 de ani şi de 25 de ani, din Medgidia. La percheziţia corporală efectuată asupra lor, a fost găsită suma de 24.000 de euro, pe care acestea nu au putut-o justifica.
Investigaţiile continuă în vederea recuperării în totalitate a prejudiciului cauzat şi pentru tragerea la răspundere penală a tâlharilor.