După fapta şocantă pe care Adrian Năstase, fostul premier al României condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu execuţie, a făcut-o noaptea trecută, opinia publică se împarte în două categorii. În timp ce unii susţin că este normal să se facă dreptate, alţii cred că este un simplu joc politic şi că justiţia nu va fi niciodată "oarbă".

Atmosfera de la Spitalul de Urgenţă Floreasca pare să fie ruptă dintr-un film alb negru: un batalion de camere de filmat în spatele cărora întreaga presă din România aşteaptă orice tip de noutate legată de starea de sănătate a condamnatului, care tocmai a ieşit din operaţie. Vuiete, păreri şi telefoane date în redacţie, un continuum repezit cu ordin de informare.

De cealaltă parte însă, "viaţa" spitalului nu pare să fie atât de afectată de vârtejul tragico-politic în care s-a trezit de-o dată. "Eu sunt aici ca să o internez pe mama, nu ştiu mare lucru despre Năstase", mă expediază un tânăr cu privirea pierdută în podea în timp ce aştepta în căldura toropitoare din faţa camerei de gardă.

Aici, aglomeraţia readuce aminte de veşnica problemă a instituţiilor româneşti, unde omul nu este decât un alt factor din ecuaţie, fără prea mare importanţă.

În apropiere de scaunele cu rotile şi paturile de lângă brancardieri, care par toate a fi suspendate în timp, o bătrână ameţită de arşiţă şi uşor palidă, îşi spune oful cu un ton resemnat. "Nu ştiu mamă ce să zic, eu am venit aici pentru că sunt bolnavă, nu mă simt foarte bine şi aştept să mă bage cineva în seamă", povesteşte ea. La insistenţele mele cu întrebări legate de situaţia fostului premier, bătrâna îmi răspunde uşor indiferent "justiţia se schimbă, dar nu aşa. Toţi măsluiesc. Cu o floare nu se schimbă nimic".

În afara camerei de gardă, fumătorii stau la vorbă în pauza dintre operaţii. "Foarte bine că a fost condamnat. Din punctul meu de vedere să-i strângă