Presedintele Traian Basescu i-a cerut premierului Victor Ponta, joi, intr-o scrisoare, ca ministrul desemnat Puiu Hasotti sa declare pe propria raspundere ca teza de doctorat a acestuia si celelalte opere stiintifice nu constituie plagiat. Sursa imagine: ziare.com
Ministrul desemnat al Culturii, Puiu Hasotti, a declarat, joi, in direct la Antena 3, referitor la cererea presedintelui Basescu, ca va face o declaratie pe propria raspundere, in care va sustine ca niciuna din lucrarile sale nu este plagiat.
"Teza mea de doctorat e o teza consistenta, cu sute de lucrari, cu sute de pagini. Daca domnul presedinte vrea declaratie, va fi satisfacut", a afirmat Puiu Hasotti, la Antena 3.
Puiu Hasotti a declarat ca in cursul zilei de joi va depune la Palatul Victoria declaratia ceruta de catre presedintele Traian Basescu privind teza sa de doctorat.
In varsta de 59 de ani, Puiu Hasotti este liderul grupului PNL din Senat si vicepresedinte al formatiunii liberale.
El a fost deputat in legislaturile 1996-2000 si 2000-2004, iar din 2004 este senator. Puiu Hasotti este membru al Comisiei de cultura din Senat.
Marti seara, Mircea Diaconu a declarat ca se retrage din Guvern, dupa ce a fost declarat definitiv incompatibil de catre instanta suprema, intrucat a fost si senator si director al Teatrului Nottara. Intr-un alt dosar, Mircea Diaconu este cercetat de procurori pentru conflict de interese, dupa ce in calitate de director la Teatrul Nottara si-a ajutat sotia sa primeasca anumite contracte.
Tot marti, presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat ca i-a propus premierului Victor Ponta preluarea sefiei Ministerului Culturii de catre senatorul PNL Puiu Hasotti.
Miercuri, premierul Victor Ponta a transmis Presedintiei propunerea de numire a lui Puiu Hasotti pentru postul de ministru al Culturii.
Presedintia informeaza ca cer