Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţia lui Adrian Năstase s-a încheiat la ora 11.00. Fostul premier se află în stare bună

Publicat in Gandul, joi 21 iunie 2012 · ·

Operaţia fostului premier ADRIAN NĂSTASE - efectuată în Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca din Capitală, pentru îndepărtarea ţesuturilor distruse pe traseul glonţului - s-a încheiat în jurul orei 11.00, după circa 60 de minute, starea fostului premier fiind bună, au precizat, pentru Mediafax, surse medicale.

Năstase a fost operat sub microscop, deoarece a fost vorba despre o intervenţie chirurgicală de mare fineţe, potrivit aceloraşi surse.

La aceeaşi operaţie, au fost făcute şi intervenţii de chirurgie plastică şi reparatorie, acolo unde a fost cazul, au mai spus sursele citate.

Intervenţiile de chirurgie vasculară au fost efectuate de medicul Şerban Brădişteanu, iar cele de chirurgie plastică şi reparatorie, de Ioan Lascăr. În sala de operaţie s-a aflat însă o întreagă echipă medicală pluridisciplinară.

Înainte de a fi pregătit pentru operaţie, fostul premier a fost vizitat în salon de soţie şi de unul dintre băieţi.

Adrian Năstase a avut patru plăgi în urma tentativei de sinucidere de miercuri seară, potrivit aceloraşi surse.

Glonţul cu care fostul premier a vrut să se sinucidă a intrat în corpul acestuia prin partea stângă, zona muşchiului sternocleidomastoidian, a trecut pe lângă cartilagiul tiroidian, apoi a ricoşat sub claviculă şi a ieşit prin dreapta, prin muşchiul deltoid.

Adrian Năstase a fost adus cu o ambulanţă la Spitalul Floreasca de la locuinţa sa din strada Zambaccian, miercuri seară, după ce a încercat să se sinucidă.

Fostul premier are o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară, produsă cu o armă de foc de calibrul nouă milimetri, au declarat, miercuri noapte, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de suicid a lui Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 33 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 30 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°