Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedinţia a trimis la MAE lista delegaţiei la Consiliul European. Băsescu, în fruntea documentului

Publicat in Antena 3, joi 21 iunie 2012 ·

Preşedinţia a trimis Ministerului de Externe, încă de marţi, o listă cu componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, iar în aceasta, ca şef al delegaţiei, este menţionat preşedintele Traian Băsescu, a declarat purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

"Administraţia Prezidenţială a primit marţi, 19 iunie, formularul de delegaţie pentru participarea la summitul Consiliului European. În cursul aceleiaşi zile, Administraţia Prezidenţială a completat delegaţia, iar acest formular completat a fost trimis înapoi la MAE, aşa cum era procedura, prin sistemul oficial de corespondenţă", a precizat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, potrivit Mediafax.

El a mai arătat că în formularul de delegaţie completat de Administraţia Prezidenţială şi trimis MAE era menţionat preşedintele Traian Băsescu ca şef al delegaţiei, acesta fiind însoţit, "aşa cum prevede practica", de ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga şi de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

La rândul său, Ministerul de Externe a transmis, miercuri, Comisiei Europene componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include pe prim-ministrul Victor Ponta ca şef al delegaţiei, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Traian Băsescu.

"Astăzi, Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană, componenţa delegaţiei României şi mandatul delegaţiei. Am primit tot astăzi agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie şi pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezentate de situaţia economică şi socială din acest moment în Europa şi Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la Bucureşti împreună cu preşedintele Barroso şi alţi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 10 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°