Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, joi, că se va supune deciziei instanţei şi după ispăşirea pedepsei îi va urmări în justiţiei pe cei care se fac vinovaţi de acest "rapt", printre care i-a nominalizat pe Traian Băsescu, Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Marius Iacob şi Florian Coldea, informează Mediafax.
Vîntu a dat asigurări la un post de televiziune că nu va ataca în niciun fel decizia instanţei. Cu toate acestea, el a declarat că nu se aştepta la această decizie a instanţei, pe care a catalogat-o ca fiind o bătaie de joc "la adresa actului de justiţie şi a bunului simţ".
"Nu s-a făcut altceva decât să se legifereze tentativa de furt a lui Ghiţă, ajutat de Parchetul General - Kovesi, la instigarea lui Traian Băsescu. Asta e realitatea. Îmi pare rău să constat că nişte judecători s-au făcut părtaşi", a mai spus el.
Vîntu a precizat că, după ce îşi va ispăşi pedeapsa, le va urmări în instanţă pe "toate aceste canalii" care s-au făcut vinovate de aceste abuzuri, nominalizându-i pe George Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi, Marius Iacob şi pe Traian Băsescu.
"Dânşii au încercat din toate puterile şi se pare că au reuşit să-mi incapaciteze puterea de luptă. Fiind afară evident că voi avea o putere de luptă mult mai mare decât fiind arestat", a mai spus Vîntu.
El a adăugat că nu are cum să nu se supună deciziei instanţei. "Mă vedeţi pe mine luându-mi căruciorul şi fugind peste graniţe? Este evident că nu am încotro, singura mea posibilitate era să renunţ la a mai lupta cu sistemul ticăloşit generat de domnul Traian Băsescu", a mai spus Vîntu.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, fostul patron al Realitatea TV, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, joi, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti, în procesul în care este acuzat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă.
Celăla