Valentin Şelaru, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului instanţei supreme, a declarat azi-noapte, că de la locuinţa lui Adrian Năstase au fost ridicate o armă de foc şi mai multe obiecte, precizând că cel mai probabil s-a tras un singur foc.
UPDATE. Anchetatorii s-au deplasat la reședința din Zambaccian a fostului premier pentru a ridica toate armele. Avocații lui Adrian Năstase fac demersuri pentru suspendarea pedepsei. "Se poate afirma că este foarte probabil să se fi tras un singur foc de armă", a spus acesta, adăugând că glonţul tras de fostul premier a fost găsit la faţa locului.
Avocaţii lui Adrian Năstase vor depune, azi, o cerere de amânare a executării pedepsei, motivată de condiţiile extraordinare în care se află fostul premier, condiţii ce s-ar putea răsfrânge în mod negativ şi asupra familiei acestuia, a declarat avocatul Ion Cazacu.
"Vom depune la Tribunalul Bucureşti o cerere în acest sens, în acord cu dispoziţiile Codului de procedură penală", a mai spus apărătorul lui Năstase, citat de Mediafax. Cazacu a precizat că amânarea executării pedepsei în cazul clientului său poate fi cerută o singură dată, pentru o perioadă de maximum trei luni.
"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de organele de poliţie, iar din primele date comunicate a rezultat că ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea cercetărilor.
Când au venit poliţiştii, Adrian Năstase le-a spus că trebuie să-şi ia nişte cărţi din birou. El a încercat să se împuşte în cap, cu un pi