Recent, a apărut volumul al doilea al cărţii Farmacologie clinică, sub redacţia dnei prof. dr. farm. Aurelia Nicoleta Cristea. Argumente solide în favoarea studierii acestui veritabil tratat, în recenzia semnată de dl prof. dr. Ostin C. Mungiu.

În urmă cu trei ani, am fost invitat de conducerea Asociaţiei Europene de Farmacologie Clinică să ţin două prelegeri în cadrul unui curs de vară care s-a desfăşurat la Alexandroupolis, în Grecia. Mi-am intitulat una dintre prelegeri: „Relaţia dintre farmacologia clinică şi farmacia clinică“. Considerând că această relaţie nu poate fi decât benefică, am prezentat un slide final, în care era o imagine cu un arc de triumf, având pe fiecare dintre pilonii de susţinere numele uneia dintre specialităţile menţionate. Discuţiile foarte animate care au urmat au arătat că, deşi ambele specialităţi sunt foarte importante, clinicienii le privesc cu rezervă în multe ţări din est, deoarece au impresia unei ingerinţe nedorite pe teritoriul care, cred ei, le aparţine în totalitate, teritoriu concretizat în expresia „e pacientul meu“. În acest climat de uşoară suspiciune ce caracterizează relaţia medic–farmacist, apariţia volumului al doilea al cărţii FARMACIE CLINICĂ, sub redacţia dnei prof. dr. farm. Aurelia Nicoleta Cristea, aduce numeroase clarificări în privinţa posibilului aport al farmacistului la actul medical. Apărut la şase ani după primul volum, acest tom se constituie într-un veritabil tratat atât prin numărul de pagini (peste o mie) şi de autori (17), cât şi prin informa­ţiile exhaustive pe care le conţine. Deşi autoarea afirmă că „este scris special pentru farmaciştii de spital“, ca medic, după ce am par­curs volumul, pot afirma că este de reală utilitate şi pentru colegii mei. Având în minte dezideratul de a realiza un îndrumar concret asupra activităţilor de farmacie clin