Mă cunosc cu Adrian Năstase, la nivel personal, din 1995. N-a fost niciodată o relaţie spectaculoasă între noi; ba chiar dimpotrivă. Da-mi amintesc "un moment Kodak".

Londra, castel cochet, ceremonia publică discretă, dar splălată. Se privatizează Sidex. Lumea îl aşteaptă curioasă pe Lakshmi Mittal, noua vedetă a Topului Forbes.Cu o noapte înainte, mâncam pizza indiană, cot la cot, în cur pe biroul lui. Şi marele miliardar ne deschidea, cu foraibărul, geamul clădirii în care instituţional nu se fuma. Altfel stabilea ultimele detalii-n Hyde Park. Familia Năstase, venită cu delegaţia oficială din SUA, ajunge ceva mai devreme. Distantul îşi ia soţia de mână şi se afundă-n mulţime. Toţi se chinuie să le intre-n graţii. Aproape toţi, ca să fiu exact...E arogant, dar respectuos. Se simt clasa şi educaţia. Ajunge-n faţa mea. Stau de vorbă cu două colege. Una dintre ele e prietena bună a Danei Năstase. A doua e viitoarea parteneră de viaţă (şi moarte) a lui Ovidiu Muşetescu. Se opreşte brusc. Îşi trage soţia mai aproape. Îmi întinde mâna, mă prezint. Aşa mi se pare firesc. Nu-i nimeni obligat, mai ales unul în poziţia lui, să-şi amintească fizionomia tuturor celor pe care i-a întâlnit. Se uită mirat şi ripostează. "Nu-i nevoie, Victor, chiar nu-i nevoie. Încă nu m-am sclerozat. Dana, hai să ţi-l prezint pe Victor Ciutacu". Schimbăm două-trei amabilităţi, de ochii lumii. Amândoi am prefera să fim altundeva, e evident. E primul loc din toată sala aia de ceremonii unde chiar poposeşte. Miniştrii atotputernicului său guvern se uită miraţi. Sepepiştii se trag mai aproape. Lumea bună se strânge-n cerc. Parcă suntem la sumo. Doar că nu ne împingem, ci stăm cu mâinile strânse. Îşi dă seama de ridicolul situaţiei şi caută o ieşire. "Felicitări pentru numire şi pentru ce-ai făcut la Galaţi". Mulţumesc politicos, dar nu mă unge la suflet cu nimic. Mai bine-mi dădea statul o primă