În teorie, organizarea unui eveniment politic de magnitudinea summit-ului NATO de la Chicago reprezintă o ocazie care merită celebrată de locuitorii oraşului în care un astfel de eveniment se desfăşoară. Pînă la urmă, liderii politici de pe cinci continente s-au întîlnit pentru a discuta aspectele critice referitoare la o lume din ce în ce mai fracturată, mai violentă, mai imprevizibilă. O astfel de perspectivă este cu atît mai stringentă în contextul unui public democrat, informat şi interesat de politica globală precum cel din Chicago. Aşa cum este bine ştiut, Chicago reprezintă, prin excelenţă, o metropolă globală, a cărei prosperitate economică se bazează, aproape exclusiv, pe oferta de servicii de consultanţă în diferite domenii politice, sociale şi economice. Cum, de mai bine de 20 de ani, construirea de fabrici este interzisă prin lege, pe o rază de 50 de mile, în jurul oraşului de la malul lacului Michigan, principala modalitate de dezvoltare personală a rezidenţilor din Chicago este munca în producerea şi difuzarea de servicii (cercetare de piaţă, consultanţă politică, asigurări, bănci, şcoli etc.).

De cîte ori o astfel de conferinţă este organizată în jurul lumii, televizoarele noastre „bubuie“ cu imagini din ce în ce mai seducătoare cu privire la oraşul în care evenimentul se petrece. Summit-ul de la Chicago nu a fost deloc diferit: colaje artistice cuprinzînd filmări ale impresionantului skyline al oraşului (clădirile zgîrie-nori din centru), lacul Michigan, autostrăzile suspendate, unul dintre cele 570 de parcuri din oraş, alternate cu „snapshots“ ale liderilor lumii libere au putut fi observate pe fiecare post de ştiri local sau naţional. Realitatea „din teren“ a fost una cît se poate de diferită. Între 19 şi 21 mai, cei mai mulţi dintre rezidenţii oraşului au luat o binemeritată pauză. Importanţa acestui eveniment pentru oraş, pentru preşedin