Daniel Morar, şeful DNA, declara la RFI că hotărârea în cazul Năstase este mai importantă pentru sistemul judiciar din România, decât pentru evaluarea celor de la Bruxelles. Vezi Doamne, sistemul nu mai e reticient în aplicarea pedepselor, „indiferent de poziţia pe care o ocupă” persoana în cauză. Nu e greu să constaţi însă că dosarele glorioase pentru sistemul judiciar apar exact când puterea are nevoie de ele.
Cândva, scos din sărite de jurnaliştii care acuzau speţa lui Năstase ca fiind dreasă politic, preşedintele a izbucnit: vreţi să vă fac dosarul public Ă vi-l fac public...De ca şI cum depozitele DNA se aflau la Cotroceni. De ca şI cum, în filele dosarului cu pricina, te aşteptai ca judecătorii să se confeseze, să mărturisească intervenţiile oculte ale cazului. Cine a avut un proces în ţara asta ştie cât de întunecate sunt culisele justiţiei, cât de ticăloase sunt imixtiunile, dar şI cât de greu de probat.
Preşedintele prostea presa de la obraz, făcându-se a nu pricepe că întrebările vizau un tip de comportament, că se refereau la manipularea subterană a justiţiei, într-o ţară despre care fostul său coleg de partid Sorin Frunzăverde părăsea incinta, constatând scârbit că România e un „stat poliţienesc” isterizat de „vrajbă politică”. În memoria prezidenţială singurele dosare politice sunt „Flota” şI „Mihăileanu”.
La RFI, Morar încheia sigur pe el:”...această soluţie sancţionează o activitate de finanţare ilegală, ocultă, a unei campanii electorale”. Iertaţi-l de vorbă prostă, pomenea de frânghie în casa spânzuratului. Pedeliştii au ajuns la procente electorale derizorii nu din cauza crizei, cum le place să-i crezi, ci pentru escrocherii strigătoare la cer, fie personale, fie dedicate partidului.
Condamnarea lui Năstase (ilegală, spun specialiştii) e făcută să justifice un fel de jurământ de credinţă ma
