Criza a atenuat spiritul antreprenorial si sclipirea de business care ii facea pe oameni sa riste destul de mult, a declarat pentru Wall-Street.ro, Oana Cociasu. Din luna februarie, fostul medic oncolog pentru copii a revenit la conducerea agentiei de comunicare medicala Medic One, dupa ce timp ce cinci ani a condus Lowe&Partners, una dintre cele mai mari agentii de creatie de pe piata locala.
“Piata de publicitate este pe drumul spre insanatosire. Daca ar fi sa ii dau o reteta, as scrie mai mult optimism, pentru ca ne cam lipseste, ne-am blazat foarte mult. Clientii stau sub presiunea bugetelor si a eficientei crescute pentru sume comparabil mai mici decat in anii premergatori crizei. Or, in comunicare exista un prag, dincolo de care orice investitie devine ineficienta, mai ales cand te limitezi la canalele traditionale de comunicare. Si, asa, poti risca sa mai pierzi din entuziasm si, de aceea, cred ca e foarte bine sa te reinventezi din cand in cand, pentru ca daca esti fericit cu ceea ce faci, le oferi si lucruri mai bune clientilor”, spune Cociasu.
Unul dintre efectele crizei este faptul ca aproape a distrus spiritul antreprenorial si “acea sclipire de business care ii face pe oameni sa darame muntii si sa riste mult”.
“Dar sunt semne foarte bune de revenire. Cred ca ne revenim din criza din punctul acesta de vedere”, continua managerul.
Oana Cociasu (50 de ani) are 19 ani de experienta in publicitate, insa nu brandurile au fost primele lucruri pe care le-a “tratat”. Managerul a terminat Facultatea de Medicina in 1987 si inainte de 1993 a lucrat ca medic oncolog la Spitalul Fundeni din Capitala. Insa, in urma cu 19 ani i-a cunoscut pe Joe si Alana Perez, americanii care au pus bazele D’Arcy - agentia care a facut istorie pe piata romaneasca in anii 90’, si care au format foarte multi dintre managerii actu