Andrei Stoica, Bogdan Stoica şi Benny Adegbuyi, trei dintre cei mai în vogă luptători din Local Kombat, vor defila vineri seară într-un club din Mamaia într-o prezentare de modă cu produse Cătălin Botezatu într-un eveniment intitulat Fashion Kombat. Alături de aceştia va fi prezent şi triplul campion mondial K-1 Remy Bonjasky.
Cu câteva ore mai devreme, de la ora 13:00, luptătorii vor fi prezenţi şi la conferinţa de presă unde promotorul Eduard Irimia va prezenta programul final al galei Superkombat World Grand Prix de la Varna, programată pentru 7 iulie. Andrei Stoica se va bate într-un super-fight, în timp ce Benny Adegbuyi va participa la piramida de calificare pentru Final Elimination din luna noiembrie. Campionul mondial Superkombat la categoria 91 de kilograme, Bogdan Stoica, era anunţat şi el e fight-card, însă o accidentare l-a obligat să declare forfait.
La prezentarea de modă cu produse marca Botezatu, alături de cei trei sportivi va defila şi Best Ring Girl a anului 2011, Raluca Dumitru, cea care în urmă cu o lună a fost vedeta unui pictorial incendiar chiar alături de Andrei Stoica. Invitat special la eveniment va fi triplul campion mondial Remy Bonjasky, cel care revine în România la nici două săptămâni după ce a urmărit de la faţa locului finala Local Kombat Bodyguardul.
Ulterior, eroii din Local Kombat vor participa la o petrecere cu specific Superkombat, pe de o parte pentru a promova restaurantele şi cluburile de pe litoralul românesc, dar şi pentru gala de pe 7 iulie de la Varna. Printre invitaţi se mai numără noul consilier judeţean Iaşi, Cătălin Moroşanu, Sebastian Ciobanu, dar şi fetele de la Sexy Kombat.
Gala Superkombat World Grand Prix va avea loc pe 7 iulie în Palatul Sporturilor din Varna, iar pe fight-card sunt anunţaţi cinci luptători români: Cătălin Moroşanu, Andrei Stoica, Raul Cătinaş, Corneliu Rus şi Benny Adeg