Despre schimbare

Lumea este în schimbare; aşa a fost şi aşa va fi întotdeauna. Ceea ce este însă nou în epoca noastră este că lumea se schimbă din ce în ce mai repede şi că viitorul devine peste noapte prezent, punându-ne în situaţii noi, unele dintre ele greu sau imposibil de anticipat. Eugène Enriquez spunea că întreaga istorie a secolului XX ar putea fi privită ca o confruntare între două concepţii: • cea evoluţionistă, de sorginte marxistă, a progresului continuu indefectibil şi, prin urmare, relativ uşor de prezis; • cea a „schimbării“, în care faptele nu se mai succed într-o ordine perfectă, ci într-o manieră hectică, generatoare de tensiune şi chiar de anxietate. Fenomenul „schimbării“ a fost intuit şi admirabil descris de Alvin Toffler în celebra sa carte, „Şocul viitorului“. Şi, la ora la care aceasta a fost scrisă, lucrurile stăteau ceva mai bine decât acum, când schimbarea se găseşte într-o accelerare continuă. Schimbarea poate avea un efect destabilizator şi aceasta duce la rezistenţă individuală, generată de disconfortul de a fi scos din mediul relativ sigur al lumii existente, pentru a fi transferat într-unul care pretinde să reîncepi a învăţa. Situaţia din urmă este asociată de unii cu pierderea statutului, poziţiei şi relaţiilor. Poate oare omul să anticipeze sau chiar să controleze viitoarele schimbări? Răspunsul este numai parţial afirmativ. Gândirea prospectivă nu va putea realiza o „hartă a viitorului“, dar cu siguranţă poate oferi viziuni pe baza cărora se pot formula opţiuni rezonabile. Educaţia medicală, al cărei scop principal este de a oferi societăţii medici competenţi, se găseşte într-o dublă ipostază în procesul de adaptare la schimbare, pentru că trebuie să gândească prospectiv în raport cu produsul său – medicul de mâine – şi cu modul în care acesta trebuie „construit“. Cazul ţării noastre este unu