Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canabis ascuns în cutii de cafea, pentru consumatorii de droguri din zona Rădăuţi

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 21 iunie 2012 ·

În dosarul dealerilor de droguri din zona Rădăuţi, în care au fost arestaţi până în prezent şapte indivizi, iar altor patru li se pregătesc zilele acestea paturi în celulele de la subsolul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, surse judiciare vorbesc şi despre interceptarea unui transport de canabis, stupefiantele fiind ascunse în cutii de cafea.

S-a întâmplat pe data de 23 aprilie a.c., ca urmare a colaborării ofiţerilor Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava cu colegii lor de la Oradea.

În ziua respectivă, ofiţeri Antidrog au oprit un microbuz la scurt timp după intrarea în România prin Punctul de trecere a frontierei Borş.

Printre mai multe colete se afla unul trimis din Olanda pe numele unui anume Paul Gafencu. În coletul respectiv s-a găsit cantitatea de 123,5 grame de canabis, disimulată în cutii cu cafea.

„Acele droguri urmau să aprovizioneze piaţa consumatorilor de astfel de substanţe din municipiul Rădăuţi”, susţin surse din cadrul anchetatorilor.

Comprimate de ecstasy, îngropate în cimitir

Transportul de canabis era destinat unuia dintre cei şapte inculpaţi arestaţi în acest caz, Beniamin Onesemiuc –Petrovici (35 de ani), din Milişăuţi, precum şi unuia dintre indivizii pentru care procurorii DIICOT au cerut arestarea în lipsă, Ilie Tătar (23 de ani), din Bădeuţi.

Anchetatorii susţin că în zilele următoare, pe 24 şi 25 aprilie, Onesemiuc s-a dus la punctul de lucru al firmei de transport căreia îi aparţinea microbuzul respectiv, pentru a întreba de ce nu a mai ajuns coletul său.

Când şi-a dat seama că poliţia a intrat pe fir, aşa cum singur a mărturisit acum două zile, la recursul judecat la Curtea de Apel Suceava, Beniamin Onesemiuc –Petrovici a îngropat lângă casa din Mililşăuţi un pachet cu droguri pe care le primise anterior (aproape 200 de com

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 7 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu, despre propunerea sa ca premier: „Sunt extrem de pregătit să îmi ajut țara de pe orice poziție”

Gandul acum 9 ore
Călin Georgescu a fost întrebat, miercuri, în emisiunea Marius Tucă Show de la Gândul, cum răspunde declarației lui George Simion că îl va propune prim-ministru în cazul în care ajunge la Cotroceni. Fostul candidat la prezidențiale nu a oferit un ră

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 6 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 11 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 8 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 11 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

9°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

5°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°