Vestea ca fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat definitiv la inchisoare si mai ales urmarea, adica tentativa sa de sinucidere, au atras atentia intregii mass-media din Romania si chiar si a celei internationale.

Un astfel de eveniment, chiar daca din pacate este unul tragic, atrage intotdeauna presa iar comentariile, pro sau contra, facute de catre jurnalisti, personalitati din toate domeniile, sau oamenii politici, se succed in mod ametitor.

Indiferent daca domnul Adrian Nastase este sau nu vinovat de ceea ce-a fost acuzat si, in final, chiar condamnat, este clar pentru oricine ca domnia sa nu este de acord cu probele administrate pe parcursul procesului si mai ales cu interpretarea pe care magistratii au dat-o acestora.

Desigur ca unii pot spune ca rar vom putea vedea un roman acuzat care isi recunoaste, de bunavoie, vinovatia, ceea ce poate fi adevarat, insa nu numai la noi, ci mai in orice colt de lume. De altfel, justitita nu trebuie sa se bazeze pe sinceritatea unui inculpat, care poate spera sa nu fie dovezi suficiente contra sa sau chiar nu realizeaza ca a incalcat legea. Rolul acesteia este de-a gasi probe, indubitabile, care sa demonstreze ca acea persoana este vinovata, sau sa respinga rechizitoriul procurorilor, atunci cand acestia nu-si fac treaba asa cum trebuie.

La acest capitol este, de fapt, marea diferenta dintre justitia romana si cea americana. Peste ocean se respecta principiul de-a condamna o persoana doar atunci cand probele sunt extrem de clare, fara nici o urma de dubiu, preferandu-se sa scape 10 persoane vinovate, decat sa fie condamnata una nevinovata, cata vreme la noi este exact invers, preferandu-se sa fie condamnate 10 pesoane nevinovate decat sa scape una vinovata. Dovada este data, din pacate, de locurile fruntase pe care le ocupam in “topul” condamnarilor la CEDO, unde in 2010 ne situam pe un trist