Pe undeva trebuie că există o justiţie divină. Nu se putea ca la nesfârşit toţi ciocoii şi fripturiştii de carieră să îşi aroge titluri de doctorat pe munca altora, prin furt ordinar. Nu se putea ca minciuna obraznică, tonul răstit, tupeul mizerabil şi impostura umană şi academică să fie perpuetuate ad infinituum ca etalon de reuşită în societatea românească. Cazul Ponta ar trebui să fie un avertisment tuturor amatorilor de gen. Şi ar trebui să fie o nesperată oportunitate pentru noi toţi pentru a restabili ierarhia valorilor în societatea noastră. În cazul în care plagiatul se dovedeşte, şi personal nu am nici un dubiu dat fiind faptul că acuzaţia vine din partea revistei Nature - monstru sacru în lumea academică - conducătorul celui mai „cinstit" guvern de după revoluţie are doar o singură opţiune demnă: demisia din fruntea guvernului şi retragerea din viaţa publică! Şi asta cât de repede înainte să ne facă ţara de râs în toată lumea cu un premier care nu demisionează şi o societate care nu poate să îl facă demisionat. O întrebare scurtă: cu ce tupeu mai vrea Ponta să meargă la Consiliul European? Pentru jurnaliştii şi politicienii europeni el este deja un paria şi îl vor mânca pe pâine..

Până una alta, în tihna de acasă, domnul Ponta lucrează din greu la propria compromitere. Faptul că îşi trimite căţeluşii de la partid să mintă populaţia la televizor cu privire la ce este un plagiat, nu e un semn bun. Patru sunt diversiunile identificate până acum. Prima, au fost probleme de aşezare în pagină. Cu alte cuvinte, dacă există o bibliografie la sfârşit, în pagină nu mai trebuie să citezi, sau aşa a crezut Ponta. Aşadar, pentru aceşti păcălici, într-o lucrare ştiinţifică nu există în textul studiului nici o semnalare care să arate diferenţa între propria contribuţie şi ce au scris alţii. Totul se amestecă într-o ciorbă indistinctă. Ori tocmai acea