Tentativa senzațională de sinucidere a lui Adrian Năstase, coborâtă parcă din foiletoanele secolului XIX, este doar ultimul caz dintr-un lung șir de lașități comise de barosanii autohtoni care au ajuns să aibă probleme cu justiția.
Confruntați cu posibilitatea de a-și da costumele scumpe pe zeghe sau ajunşi în situaţia asta, interlopi feroce, potentați cinici și afaceriști șireți au ajuns să se smiorcăie ca niște fetițe julite în genunchi, să leșine ca niște pensionare doborâte de soare la cozi sau să se fie loviți brusc de tot soiul de boli.
I s-a întâmplat senatorului Cătălin Voicu, care a fost internat în Spitalul Penitenciarului Jilava, a pățit-o Bercea Mondialu’, care a fost răpus de lipotimie în timpul unei ședințe de judecată, deși pe YouTube apare zbenguindu-se cu paharul în mână la nunți de maneliști, n-a scăpat nici deputatul Mihail Boldea, deținutor de centură neagră, care a izbucnit în lacrimi după o lună de arest.
Dacă tot se țin de matrapazlâcuri, ar putea avea decența să încerce să fie bărbați atunci când se împut lucrurile. Nu poți fi infractor cu jumate de normă. Băieții răi care țin primele pagini lasă mai degrabă impresia unor puștani gata să se ascundă sub poala mămicilor la prima sperietură pe care o trag.
E prematur să disecăm cazul lui Adrian Năstase, însă tentativa sa de suicid pare să întreacă până și imaginația lui Dan Diaconescu. E greu de spus dacă s-a hotărât cu adevărat să se sinucidă pe ultima sută de metri sau dacă a vrut să pună în scenă un vodevil de prost gust folosindu-se de cei doi polițiști care au mers acasă la el, iar lucrurile au mers prost și pistolul chiar s-a descărcat. Un lucru e cert: nu timpul și condițiile i-au lipsit ca să ducă treaba până la capăt.
Toată povestea asta mi se pare cusută cu ață albă (pun intended). Sunt mai multe lucruri care nu se leagă, de la declarația fictivă a lui Raed