Gerhard Gribkowsky, fost înalt funcţionar la banca germană de stat BayernLB, a recunoscut, miercuri, în faţa instanţei, că a primit mită de la Bernie Ecclestone în timpul procesului de vânzare a drepturilor comerciale ale Formulei 1 către fondul de investiţii CVC Partners.
"Este adevărat în esenţă", a declarat Gribkowsky, în faţa completului de judecată, cu privire la acuzaţiile formulate împotriva lui, potrivit cărora a încasat 44 de milioane de dolari din partea lui Bernie Ecclestone în 2006 şi 2007 pentru că a aranjat vânzarea cotei de acţiuni din drepturile F1 aflate în proprietatea băncii germane către fondul britanic CVC. Valoarea tranzacţiei finalizate în noiembrie 2005 a fost de 839 de milioane de dolari, iar "comisionul" primit de Gribkowsky a ajuns la circa 5 la sută, după ce a fost negociat de la 10 la sută.
Bancherul a încasat cei 44 de milioane de dolari printr-o firmă de consultanţă pe care o înfiinţase în Austria. El a precizat că a primit totodată o ofertă din partea lui Ecclestone de a lucra consultant în Formula 1 dacă ajută la vânzarea cotei de acţiuni din portofoliul băncii germane către CVC.
Gribkowsky susţine că Ecclestone l-ar fi ameninţat că transferă acţiunile F1 pe alte societăţi, astfel încăt cota aflată în proprietatea BayernLB să îşi piardă valoarea.
BayernLB a intrat în posesia acţiunilor după falimentul din 2002 al grupului media patronat de Leo Kirch, care deţinea drepturile comerciale ale Marelui Circ. Banca a încercat să vândă acţiunile la cel mai bun preţ pentru a recupera cât mai mult din suma cu care a creditat grupul Kirch.
Administratorul drepturilor comerciale ale F1, Bernie Ecclestone, care a compărut în faţa curţii ca martor, în noiembrie 2011, a recunoscut că i-a dat bani lui Gribkowsky, dar a motivat că făcut-o pentru că ar fi fost şantajat de acesta cu dezvăluiri către fiscul brita