Printre multiplele grupări paramilitare formate de URSS după începerea ofensivei germane pe frontul sovietic au fost şi aşa-numitele batalioane de exterminare. Constituite exclusiv din persoane civile, în cea mai mare parte tineri şi bătrâni fără experienţă militară, aceste grupări erau conduse direct de NKVD. Sarcina lor principală era lupta cu paraşutiştii şi diversioniştii inamicului - misiune dificilă de realizat, având în vedere pregătirea specială a celor pe care urmau să-i anihileze.
Formarea batalioanelor de exterminare au fost dispusă prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al URSS nr. 1738-746 /strict secret/, din 24 iunie 1941, „Cu privire la măsurile în lupta cu paraşutiştii şi diversioniştii inamicului în zona liniei frontului". Decizia a fost dublată de ordinul NKVD nr. 00804, din 25 iunie 1941. A fost o măsură disperată a sovieticilor de a opri înaintarea trupelor germane cu orice preţ şi una nechibzuită prin trimiterea populaţiei civile în faţa unor profesionişti. Or, îmbinarea de cuvinte batalioane de exterminare sună bine doar în fonetica limbii ruse, care nicidecum nu-l putea speria pe inamic.
Pentru coordonarea batalioanelor în cadrul NKVD a fost creat Statul Major unional şi au fost aprobate un şir de documente ce reglementau activitatea lor. În regiuni, de regulă, şeful Statului Major era locţiitorul comisarului NKVD. Completarea batalioanelor era una „benevolă" şi viza, în primul rând, membrii de partid şi activiştii, iar refuzul era calificat drept lipsă de patriotism şi laşitate. Cei mobilizaţi erau verificaţi dacă aveau „origine sănătoasă".
Odată cu înaintarea trupelor germane în interiorul URSS, batalioanele se desfiinţau, efectivul lor devenind sursa principală de completare a brigăzilor de gherilă. Iar la revenirea Armatei Roşii într-un anumit teritoriu batalioanele se refăceau.
Click aici pentru a v
