Echipamentele
electrice şi
electronice au o
pondere tot mai
mare din volumul total de deşeuri
Se pare că echipamentele electrice şi electronice din casele românilor sunt tot mai noi. Cel puţin aşa înţelegem din creşterea volumului de dispozitive debarasate de români la centrele de colectare. Potrivit estimărilor Asociaţiei RoRec, acest tip de deşeuri reprezintă circa 4% din cantitatea totală de deşeuri generate, rata de creştere fiind de aproximativ 3 ori mai mare decât a deşeurilor solide municipale.
În România, infrastructura de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice este încă insuficientă în raport cu populaţia. Cu toate acestea, răspunsul autorităţilor locale la iniţiativa Asociaţiei RoRec de a crea o Reţea Naţională de Colectare Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE) arată o preocupare crescută pentru a oferi servicii în beneficiul comunităţii şi alinierea la standardele europene.
Până în prezent, RoRec a deschis deja 23 de centre permanente, în 14 judeţe, iar dintre acestea 9 au fost inaugurate în ultimele 9 săptămâni în Alba Iulia, Alexandria, Bistriţa, Cernavodă, Făgăraş, Găeşti, Săcălaz, Sinaia şi Reşiţa. "Efortul nostru în parteneriat cu autorităţile locale este acela de a crea o infrastructură naţională de centre de colectare DEEE care să deservească un număr cât mai mare de locuitori. Pe lângă acţiunile recurente de colectare, pe care le derulăm deja de trei ani la nivel naţional, ne concentrăm pe dezvoltarea şi consolidarea Reţelei Naţionale de Colectare, proiect care cuprinde în acest moment 23 de centre deschise în parteneriat cu Primăriile, în 14 judeţe", a declarat Liviu Popeneciu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec.
Deşi nu ne-au confirmat, din pozele pe care Asociaţia ni le-a trimis, cu cele mai noi centre de colectare inaugurate, obversăm o