"Nu pot să mi-l imaginez pe Adrian Năstase în zeghe. Am un sentiment de irealitate". Am simţit nevoia să spun şi să repet asta înainte de orice alt comentariu la tv, după pronunţarea sentinţei executorii cu închisoarea pentru fostul premier. Această senzaţie de irealitate a încercat-o probabil şi Adrian Năstase: "Asta nu mi se întâmplă mie, nu se poate, e un film, cum să ajung eu în puşcărie, am fost premierul României şi aproape preşedinte, aşa ceva nu poate să existe, e un vis...".

În clipa în care poliţiştii i-au pus mandatul în faţă, în propria lui casă, a realizat dintr-o dată că totul e real, că va îmbrăca uniforma de deţinut. Atunci a pus mâna pe pistol. Dacă era decis să se sinucidă, ar fi putut s-o facă, probabil definitiv, până când venea poliţia. Ce-a făcut a fost un impuls de moment, iraţional, pur şi simplu s-a pierdut cu firea.

Crescut în sera, în seraiul mai întâi comunist, apoi al formelor pe care Sistemul le-a luat după 1989, fostul premier al României s-a dovedit inadmisibil de slab pentru un om politic cu asemenea responsabilităţi şi experienţă. Dl Năstase a fugit, de fapt, din faţa actului de justiţie cu ajutorul glonţului. Penitenciarul face parte din Justiţie, din Justiţia statului al cărui premier a fost dl Năstase, era de aşteptat ca fostul înalt demnitar, juristul, diplomatul Adrian Năstase să se supună mecanismului statal. Cu atât mai mult cu cât nu era o condamnare pe viaţă, până la urmă rămâneau vreo opt luni, petrecute într-un regim mai degrabă special de detenţie. Sper ca Adrian Năstase să se însănătoşească şi să mediteze la gestul făcut.

Pot să înţeleg că dl Ponta a venit la spital, la căpătâiul rănitului, omeneşte are acest drept. Dar fraza aruncată "Mă gândesc dacă Băsescu e fericit acum" este un exemplu de manipulare cinică, murdară, pe fond emoţional, a opiniei publice împotriva adversarului său politic, căru