Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţământ cu tradiţie la Glăjărie

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 21 iunie 2012 ·

Înfiinţată în 1897, Şcoala Generală din Glăjărie este frecventată în prezaent de peste 200 de copii, atât la grădiniţe, cât şi la ciclul primar şi gimnazial. Informaţii suplimentare despre activităţi am aflat de la Benko Aurora, directoarea unităţii de învăţământ. Rep.: Câţi copii învaţă la şcoala pe care o conduceţi? Benko Aurora: Şcoala Generală din Glăjărie a fost înfiinţată în 1875. Învăţământul a fost de limba maghiară până la terminarea primului război mondial, iar din 1919 vorbim şi de învăţământ în limba română. În prezent, populaţia şcolară a scăzut probabil datorită migraţiei părinţilor. Avem 232 de copii înscrişi în 18 clase şi grupe. Din aceştia fac parte şi elevii din satul arondat nouă, Larga, şi Grădiniţa cu Program Normal din Glăjărie. Avem clase simultane de predare în limba română, iar la secţia maghiară sunt clase de sine stătătoare. Rep.: Derulaţi şi activităţi extracurriculare? B.A.: Da, chiar marţi, 3 aprilie, am avut un proiect judeţean, intitulat “Domeniul Gurghiu, legături peste timp”, în care profesorii de istorie din şcolile fostului domeniu istoric Gurghiu au prezentat referate despre şcolile loc. Cu această ocazie a avut loc şi un concurs despre şcoala din Glăjărie, la care au participat peste 40 de elevi. Rep.: Sunteţi sprijiniţi de Primărie? B.A.: Da, colaborarea cu autorităţile locale este foarte bună, am avut sprijnul lor de fiecare dată când am avut evenimente culturale sau educative deosebite în şcoală. Din păcate, fondurile şcolii sunt destul de scăzute, deoarece vin în funcţie de numărul de elevi, atât la plata salariilor cât şi la celelalte bunuri şi servicii, ceea ce înseamnă că avem un buget destul de mic.

Înfiinţată în 1897, Şcoala Generală din Glăjărie este frecventată în prezaent de peste 200 de copii, atât la grădiniţe, cât şi la ciclul primar şi gimnazial. Informaţii suplimentare despre activităţi am aflat de la Benk

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 50 minute
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°