De curînd semnalam interesul care s-a ivit dintr-odată pentru pictorul şi fotograful Szathmari (văd acum că s-a convenit asupra acestei forme a numelui). Aniversarea a 200 de ani de la naşterea sa a fost salutată atît de expoziţia de la Biblioteca Academiei, de prea scurtă durată Ð cum sînt întotdeauna aceste desfăşurări ale comorilor care se păstrează acolo Ð, cît şi de altă expoziţie la Cotroceni. Aceasta din urmă e cu mult mai bogată, însoţită şi de un frumos album, şi are avantajul că va rămîne vizibilă pînă în august. Unsprezece muzee din toată ţara şi principalele două biblioteci din Bucureşti s-au asociat pentru ocazie şi au pus laolaltă fragmente din opera lui Szathmari, aproape necunoscută de publicul larg. Rezultatul este o splendidă călătorie prin ţara noastră, aşa cum era înainte de 1887, data la care artistul s-a stins din viaţă. Uleiuri, acuarele, desene în peniţă, cromolitografii şi fotografii, cîte s-au adunat, prezintă o panoramă plină de culoare şi vioiciune, de la portrete oficiale pînă la o puzderie de costume ţărăneşti a căror tradiţie nu murise încă, dar pe care astăzi nu le mai vedem decît în muzee. Peisajele, şi ele, fie că sînt colţuri de oraş, maluri de rîu sau drumeaguri care se pierd în iarbă către zare, evocă un tărîm de nespusă poezie, care parcă nu a fost nicăieri, niciodată.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulDatele pieselor, cînd sînt indicate, permit reconstituirea cronologică a biografiei lui Szathmari. Un prim reper ar fi o vedere a Cotrocenilor în 1834, urmat însă de o călătorie la Florenţa Ð pelerinaj inevitabil atunci pentru un artist Ð, fiindcă un desen creionat în 1839 a fost datat greşit în album cu zece ani mai devreme. De la 1844, cînd era de Bobotează la Bucureşti şi cînd a pictat portretul Elisabetei Ştirbei, prezenţa lui Szathmari aici e statornică. Chipurile lui Ş