Canicula le-a dat bătăi de cap sucevenilor, dar mai ales transpiraţii şi palpitaţii, drept pentru care aceştia s-au prezentat cu sutele la centrele de prim-ajutor amenajate de Primăria Suceava în incinta pieţelor şi a Bazarului.
La fel de căutate au fost şi cişmelele, folosite de mulţi nu doar pentru a se hidrata, ci şi pentru a se răcori cu apă pe faţă şi pe braţe.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că, în conformitate cu planul de măsuri stabilit pentru perioadele în care este emis cod galben de caniculă, au fost amenajate cinci puncte de prim-ajutor, deservite de asistenţă medicală de specialitate, dotate cu instrumente de determinare a tensiunii şi apă potabilă.
De asemeni, au fost luate măsuri pentru reducerea disconfortului provocat de căldură pentru cei aflaţi în trafic, cu automobilul sau pe jos.
“Începând de astăzi şi până duminică, într-o primă fază, vom stropi cu apă pe străzi, începând cu ora 11.00 şi până la ora 15.00, principalele bulevarde, pentru a diminua efectele caniculei”, a declarat Ion Lungu.
În paralel, atât la sediile administrative ale Pieţei Centrale, Pieţei George Enescu, Pieţei Burdujeni, Pieţei Angro şi Bazarului, unde au fost amenajate punctele de prim-ajutor, cât şi în alte zone intens circulate, au fost afişate o serie de reguli care trebuie respectate de populaţie în perioadele de caniculă.
Conform acestora, persoanele vârstnice, copiii şi bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii, trebuie să evite deplasările între orele 11.00 şi 18.00, în cazul expunerii la soare să folosească pălării, umbrele, iar persoanele care fac plajă să folosească o cremă de protecţie cu factor de protecţie mare.
De asemenea, se recomandă evitarea scăldatului, pentru prevenirea şocului termic; consumarea de lichide la temperatura camerei, între doi şi patru litri pe zi – apă minerală, plată