Italia ar trebui să ia în calcul părăsirea zonei euro dacă Germania nu acceptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să garanteze datoria suverană a statelor şi să tipărească bani pentru a susţine economia, a afirmat fostul premier italian Silvio Berlusconi.
"Ieşirea din zona euro nu este o blasfemie", a scris Berlusconi pe pagina sa de Facebook, potrivit portalului EurActiv.
Dacă Germania se opune unui rol nou pentru BCE, atunci statul german ar trebui, de asemenea, să ia în calcul părăsirea zonei euro, a spus Berlusconi.
"Am vorbit cu unii experţi germani care ar susţine (retragerea Germaniei, n.r.)", a afirmat Berlusconi, lider al unuia dintre cele două mari partide care susţin guvernul tehnocrat al premierului Mario Monti.
Berlusconi a fost mai explicit în privinţa revenirii la liră cu ocazia unei lansări de carte.
"Ce s-ar întâmpla dacă Italia, Spania sau Grecia ar reveni la vechile monede? Nu ştiu, poate ar exista o pierdere de avuţie, dar nu înţeleg de ce", a spus fostul premier, potrivit agenţiilor de presă din Italia.
Partidul lui Berlusconi critică tot mai mult euro în campania electorală dinaintea alegerilor generale, programate în mai puţin de un an, după ce a înregistrat un rezultat slab în alegerile locale din mai şi a pierdut susţinători constant.
Berlusconi se gândeşte la anticipate
Pe de altă parte, fostul premier italian Silvio Berlusconi sugerează că formaţiunea sa, Poporul Libertăţii, ar putea cere organizarea de alegeri anticipate, denunţând măsurile de austeritate implementate de Cabinetul tehnocrat Mario Monti, conform unui interviu acordat "Wall Street Journal".
El a mai denunţat majorarea impozitelor şi reformele de pe piaţa muncii adoptate de premierul tehnocrat Mario Monti.
"În ziua în care nu vom mai susţine acest Cabinet, vom recupera numeroase voturi", avertizează Berlusconi, în vârs