Trăiesc un moment echivalent cu cel al asasinării lui Ceaușescu. Mă aflam la vremea aceea în centrul Craiovei, în misiune cu subordonații, aveam punctul de comandă la Muzeul de artă și am primit vestea în una din încăperile salariaților Muzeului unde era un televizor. Atunci am privit simulacrul acela de proces și apoi asasinarea lui Ceaușescu și am avut un sentiment amestecat de bucurie și dezgust.
Bucurie pentru că pericolul revenirii lui Ceaușescu și a unor presupuse-eventuale răzbunări ieșiseră din calcul. Dezgust pentru modul în care fusese judecat, pentru jalnica apărare asigurată de Constantin Lucescu, avocatul/acuzator din oficiu, actualmente pensionar militar, după o carieră rușinoasă cu grade obținute ca urmare a trădării intereselor clientului său.
Astăzi, ca impact și urmări, pot spune că am asistat la un eveniment similar. Adrian Năstase a fost condamnat definitiv și irevocabil la doi ani cu executare. Motivul condamnării: strângerea de fonduri ilegale pentru campania electorală – leagă automat sentința de aspectul politic. Dar indiferent care ar fi obiectul sau scopul ilegalității, aceasta rămâne. Nu mai contează nici faptul că judecătoarea nu are decret prezidențial de numire în funcție ca judecător, ci doar ca procuror, fapt ce duce la atacarea sentinței pentru viciu de procedură sau incompatibilitate la CEDO cu șanse clare de câștig pentru Năstase.
Acum acest verdict mă bucură și mă și întristează. Mă bucură pentru că sincer, nu credeam să văd vreodată în România un fost prim ministru condamnat cu executare, mai ales pentru strângerea de fonduri pentru o campanie electorală. Mă bucur, pentru că în sfârșit s-a dat dezlegarea la granguri. Este ceva cam de importanța arestării și condamnării lui Capone dacă vreți. Nu avem aceleași capete de acuzare și aceleași fapte, dar să nu uităm că nici Capone nu a fost condamnat pentru
