Nu vă doriţi cîteodată aşa ceva? Să vă cufundaţi în deplină tăcere şi să faceţi ceva palpabil cu mîinile dumneavoastră? Orice, în limitele posibilităţilor fiecăruia: un gard de lemn, o oală de lut, un scaun, poate nişte şosete din lînă? O suna banal, o suna pe alocuri a miorlăială previzibilă a unor oameni care pretind că muncesc cu mintea, dar, Doamnee!, uneori aş prefera să sap o grădină mărişoară cu soarele în creştet, decît să stau zece ore în faţa calculatorului! Că după două zile, o săptămînă, o lună de făcut acelaşi lucru îţi va veni probabil să fugi unde vezi cu ochii, asta e altă poveste.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpAm prietene care s-au apucat să facă diverse obiecte în timpul liber. Din mîinile lor ies mici bijuterii de argint, lemn, email, sticlă şi sclipiciuri. Una dintre ele ia o pauză de la toate agitaţiunile cotidiene desenînd, făcînd schiţe şi apoi asamblînd cu răbdare de chinez măruntele podoabe. Alta croşetează. Şi-a îmbrăcat toţi amicii cu mănuşi, fulare şi căciuli. Cînd ies toţi împreună în oraş par a fi o sectă a tricoturilor în bob de orez. M-am gîndit la ce fel de talent de manufacturier ar putea să zacă şi în mine. Pare destul de complicat. Confecţionarea de bijuterii m-ar depăşi total. Sîrmuţele fine, mărgelele minuscule nu stau în mîinile mele etern agitate interior de o grabă şi nerăbdare fără temei. M-aş potrivi însă la muncile necalificate. La săpat, cum ziceam. La pigulit flori, la tuns boscheţi, la bătut cuie. Am schimbat odată o broască de la o uşă iar istoria asta e un triumf personal pe care îl povestesc cui vrea şi cui nu vrea să audă.
Cred însă că marea miză a refugiului într-o muncă pur fizică e tăcerea. Exclus, aşadar, împăturirea de şerveţele în grup, ikebana sau olăritul în douăzeci de oameni. Tăcerea deplină. Noncomunicarea. În faţa calculatoarelor vo
