Medicul Şerban Brădişteanu, şeful echipei care l-a operat pe Adrian Năstase, susţine că fostul premier se află sub tratament şi consiliere psihiatrică la Spitalul Floreasca din Capitală şi prezintă risc de infarct
Operaţia lui Adrian Năstase, efectuată azi dimineaţă în Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca din Capitală, s-a încheiat cu succes, iar starea fostului premier este bună.
Intervenţia chirurgicală, care a început la ora 10.00 şi a durat aproximativ 60 de minute, a vizat, în principal, îndepărtarea ţesuturilor distruse pe traseul glonţului, o parte a acestora fiind foarte aproape pe laringe şi de glanda tiroidă.
Năstase a fost operat sub microscop, deoarece a fost vorba despre o intervenţie chirurgicală de mare fineţe.
Citeşte şi Cine sunt judecătoarele care au scris istorie cu dosarul în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare
La aceeaşi operaţie, au fost făcute şi intervenţii de chirurgie plastică şi reparatorie, acolo unde a fost cazul, au mai spus sursele citate.
Năstase: "România a fost condusă în ultimii opt ani prin şantaj. Sunt una dintre ţintele predilecte ale acestor metode securiste"
Cine sunt ceilalţi condamnaţi din dosarul "Trofeul calităţii"
Trei ani de închisoare și pentru Dana Năstase, soția fostului premier, în dosarul „Zambaccian‟