Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termica se poate aproviziona cu cărbune şi în iarna viitoare

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 21 iunie 2012 ·

Sucevenii vor putea beneficia de căldură şi apă caldă şi în sezonul rece 2012 – 2013, după ce una din principalele condiţii necesare ca Termica să funcţioneze a fost îndeplinită. Mai exact, societatea de termoficare a reuşit, cu sprijinul Primăriei Suceava, dar şi din vânzarea certificatelor verzi, să achite datoriile pentru cărbunele consumat iarna trecută.

Ion Lungu a declarat ieri că deja a purtat discuţii cu cei de la Termica pentru a face strategia de funcţionare în iarna 2012 – 2013:

“Prioritatea de grad 0 este de a asigura apa caldă şi căldura în perioada de iarnă. Un lucru bun este că s-a terminat de plătit cărbunele aferent iernii trecute. Primăria Suceava a făcut eforturi deosebite în acest an, plătind aproape 160 de miliarde de lei vechi subvenţii către Termica. Finalizarea plăţilor la cărbunele din iarna trecută ne dă posibilitatea să aprovizionăm societatea cu noi stocuri de cărbune pentru iarna viitoare”.

Cărbunele consumat în sezonul rece care s-a încheiat a costat aproximativ 500 miliarde lei vechi, din care 150 de miliarde de lei vechi au fost furnizate de Primăria Suceava, restul fiind achitat cu bani din încasările de la populaţie şi din vânzarea certificatelor verzi.

Sucevenii vor putea beneficia de căldură şi apă caldă şi în sezonul rece 2012 – 2013, după ce una din principalele condiţii necesare ca Termica să funcţioneze a fost îndeplinită. Mai exact, societatea de termoficare a reuşit, cu sprijinul Primăriei Suceava, dar şi din vânzarea certificatelor verzi, să achite datoriile pentru cărbunele consumat iarna trecută.

Ion Lungu a declarat ieri că deja a purtat discuţii cu cei de la Termica pentru a face strategia de funcţionare în iarna 2012 – 2013:

“Prioritatea de grad 0 este de a asigura apa caldă şi căldura în perioada de iarnă. Un lucru bun este că s-a terminat de plătit cărbunele aferent iernii trecute. P

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei cu şeful Biroului de Imigrări Ialomiţa

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Bulimej Rareş-Gabriel, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomi

Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă, de Ziua Recunoştinţei

Mediafax acum 52 minute
Preşedintele Joe Biden a graţiat luni un cuplu de curcani norocoşi, Peach şi Blossom, pe care i-a scutit de a ajunge pe masă de Ziua Recunoştinţei. Prin această tradiţie care are loc anual, Biden a dat startul sezonului de sărbători, potrivit CNN.

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 4 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 2 ore
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Germania are nevoie de 288.000 de muncitori imigranţi în fiecare an, până în 2040

Ziua News acum o ora
Piaţa muncii din Germania este aşteptată să se bazeze puternic pe imigranţi pe termen lung, în condiţiile în care va avea nevoie de aproximativ 288.000 de muncitori internaţionali în fiecare an, până în 2040, potrivit unui nou studiu. Analiza, efect

Reuters: Rusia avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm pe lună de la începutul războiului

G4Media acum o ora
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Reuniune de urgență a Consiliului NATO-Ucraina, după ce Rusia a lansat racheta Oreşnik. Ce așteptări are Zelenski

Ziare.com acum o ora
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi, 26 noiembrie, la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează

Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători, potrivit meteorologilor EaseWeather

Cancan acum 2 ore
În ultimele zile, vremea în România a fost una destul de capricioasă, influențată puternic de vortexul polar ce a tranzitat țara noastră. Prognoza meteo a arătat temperaturi scăzute, iar în multe zone din țară ninsorile și-au făcut simțită prezența.

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 3 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/6°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

4°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°