Fostul premier Adrian Năstase a încercat noaptea trecută să se sinucidă, la câteva ore după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calității".
Polițistul care i-a salvat viața lui Adrian Năstase
FILMUL TENTATIVEI DE SINUCIDERE
De sub birou, în dreptul lămpii cu abajur, Adrian Năstase a scos pistolul și l-a dus la tâmplă
Sursa: EVZ
Potrivit anchetatorilor, după ce polițiștii i-au prezentat sentința și mandatul, Adrian Năstase le-ar fi spus că merge până în bibliotecă să-și ia o carte. Între timp, unul dintre polițiști a spus că îl însoțește. Când a ajuns în apropierea de bibliotecă, Adrian Năstase a scos pistolul dintre două carți și l-a pus la tâmplă. Politistul a sarit spre el, încercând să-l prindă de palmă pentru a putea împiedica tragedia. Fostul premier s-a împușcat în gât, glonțul ricoșând apoi în umăr.
„Polițistul care i-a salvat viața lui Adrian Năstase are o experiență de aproximativ 25 de ani. Îl cunosc foarte bine, de când și-a început cariera și face asta încă de atunci (n.r. pune în executare mandate)”, a declarat specialistul în criminalistică Tudorel Butoi.
Potrivit surselor judiciare, cei care merg să pună în executare astfel de mandate sunt foarte bine instruiți: „De fiecare dată, la oricine, trebuie să ia în calcul patru situații: respectivul să fugă, să riposteze, să se sinucidă și chiar să pună viața polițistului în pericol”.
Citiți și: Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în presa internaţională. AFP: Fostul premier român, îngenuncheat de justiţieDEZBATERE EVZ. Cât de des să meargă la psiholog cei care au arme?Ion Iliescu: Dacă aș fi președinte, l-aș grația pe Adrian NăstasePOLITICIENI ALĂTURI DE ADRIAN NĂSTASE. Victor Ponta: "Mă gândesc dacă dl. Băsescu este fericit acum"Dana Năstase a avut şi ea nevoie de îngrijiri medicale, după tentativa de sinucide