Statele Unite au dezminţit joi că sunt pregătite să acorde, alături de Marea Britanie, un permis de liberă trecere şi imunitate preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru a încerca să rezolve conflictul care afectează ţara din martie 2011, aşa cum anunţase presa britanică.
Astfel, informaţia potrivit căreia liderul sirian ar putea primi un permis de liberă trecere pentru a merge la Geneva, în această lună, ca să participe la o reuniune cu opoziţia "nu este adevărată", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, potrviti AFP.
La rândul său, şi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, a declarat că nu există niciun semn conform căruia Bashar al-Assad ar fi pregătit să părăsească ţara şi să accepte cedarea puterii, aşa cum solicită Statele Unite.
Mai multe ziare britanice au scris joi că Londra şi Washington au discutat posibilitatea de a acorda imunitate juridică preşedintelui Assad în cadrul unei tentative de reglementare a conflictului sirian, însă Foreign Office a dezminţit existenţa unei "noi oferte".
"Marea Britanie şi Statele Unite vor să ofere lui Bashar al-Assad un permis de liberă trecere pentru a pleca din ţara sa şi clemenţă în cadrul unei iniţiative diplomatice pentru organizarea unei conferinţe sub egida ONU la Geneva", afirma Guardian, citând o "sursă britanică de rang înalt".
Statele Unite au dezminţit joi că sunt pregătite să acorde, alături de Marea Britanie, un permis de liberă trecere şi imunitate preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru a încerca să rezolve conflictul care afectează ţara din martie 2011, aşa cum anunţase presa britanică.
Astfel, informaţia potrivit căreia liderul sirian ar putea primi un permis de liberă trecere pentru a merge la Geneva, în această lună, ca să participe la o r