Aproximativ 94% dintre medicii de familie recomandă pacienţilor vaccinarea anti HPV ca metodă de prevenţie împotriva cancerului de col uterin, arată un studiu realizat de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) la care au participat peste 1.000 de medici de familie din întreaga ţară.
„Cancerul de col uterin este o boală cumplită, a cărei cauză, în covârşitoare majoritate, este infecţia cu tulpinile oncogene ale HPV. Este nevoie de informare pentru cadrele didactice şi pentru părinţi. Vaccinarea este adesea o cale de salvare a sute de mii de vieţi, lucru demonstrat pentru atâtea boli grave", afirmă Rodica Tănăsescu, preşedinte SNMF.
Vaccinarea anti HPV poate preveni infecţia şi declanşarea bolii, fiind foarte eficientă pe termen mediu şi lung. Împreună cu testul Babeş-Papanicolaou, vaccinarea asigură o scădere de până la 94% a riscului de cancer de col uterin.
De aceea, 86% dintre medicii de familie din România consideră necesară implementarea unui program de vaccinare anti HPV în ţara noastră. Înainte de începerea programului de vaccinare obligatorie este nevoie de o mai bună informare în rândul populaţiei.
„Vaccinul anti HPV este cheia eliberării femeilor de sub teroarea cancerului de col uterin. Părinţii care şi-au permis, l-au cumpărat şi l-au administrat deja fetiţelor lor. Este păcat că, din cauza ignoranţei părinţilor, să nu putem da aceeaşi şansă şi celorlalte fetiţe", a spus şi Dr. Cristian Sever Oană, membru în Consiliul Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti.
Spre deosebire de anii trecuţi, interesul pacienţilor pentru vaccinul împotriva HPV a crescut semnificativ, principalele întrebări adresate de aceştia medicilor fiind legate de eficienţa vaccinului (22%), vârsta potrivită pentru vaccinare (17% dintre pacienţi), precum şi de efectele adverse ale acestuia (47%).
„Ne dorim să putem spune peste ani că aces