Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemţii nu concep eşecul cu Grecia

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 iunie 2012 ·

Germania porneşte favorită în partida de astăzi, cu Grecia, trupa lui Joachim Loew având un obiectiv clar: calificarea în sferturile de finală

Campionatul European din Polonia şi Ucraina a intrat de ieri-seară într-o nouă fază, sferturile de finală începând cu Cehia - Portugalia, partidă care s-a disputat după închiderea ediţiei. Astăzi se anunţă un alt sfert cu goluri multe, Germania - Grecia, meciul programat de la ora 21.45 (TVR 1) fiind, cu siguranţă, spectaculos întrucât ambele combatante practică un fotbal deschis. Germanii, care conduc în topul preferinţelor, par să aibă şi statisticile de partea lor, pornind cu prima şansă la calificarea în sferturi.

Germania nu a pierdut niciodată în faţa Greciei în opt meciuri (5 victorii, 3 egaluri), şapte dintre ele fiind oficiale. Singura confruntare la un turneu final, Euro 2008, s-a încheiat însă la egalitate, 0-0. „Nationalmannschaft“ a ajuns la o serie de 14 meciuri oficiale câştigate la rând, de la eşecul suferit în faţa Spaniei în semifinalele Cupei Mondiale din 2010. De la Euro 2008, Germania a pierdut doar două din cele 30 de meciuri oficiale disputate şi a câştigat 26.

Elenii, imprevizibili

În privinţa grecilor, lucrurile nu sunt niciodată clare şi asta o dovedeşte faptul că au câştigat trofeul CE în 2004 la capătul unui turneu în care au excelat doar în apărare. Parcursul surprinzător de atunci pare să se repete acum, Grecia calificându-se în sferturi după 1-1 cu Polonia, 1-2 cu Cehia şi 1-0 cu Rusia. Ultimul meci a fost al optulea consecutiv în care elenii au marcat un singur gol şi au ajuns la 12 partide la rând în care au înscris.

Grecia este o echipă greu de învins, are doar două eşecuri în 24 de partide jucate în ultimii doi ani.

În meciul de la Gdansk, care va fi arbitrat de slovenul Damir Skomina, grecii au trei absenţe, căpitanul Karagounis şi fundaşul Jose

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 53 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 55 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 34 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°