Am fost întotdeauna tulburat de o frază din Vizuina luminată: „În timp ce scriu, în timp ce condeiul aleargă pe hîrtie în curbe și linii, și ondulări ce vor însemna cuvinte și, spre deplina mea stupefacție, vor avea sens pentru oameni necunoscuți mie care le vor «ceti» (pentru că pentru mine actul scrisului pînă acum rămîne profund incomprehensibil și subiectul unei mari uluiri), în timp dar ce scriu în fiecare atom de spațiu se întîmplă ceva. [...] Ei bine, fiecare clipă a vieții mele, fiecare mișcare pe care o fac, fiecare durere pe care o simt, tot ce mi se pare că mi se întîmplă în viață, fiecare eveniment pe care îl cred extraordinar de important pentru mine nu este decît un atom pierdut în vastul ocean de evenimente al lumii întregi. Și viața mea nu este decît o informitate în plus în pasta de evenimente a lumii, amorfă în totalitatea ei și indistinctă“. Relaţia dintre viaţă şi scris Fragmentul mi se pare important tocmai pentru că descrie raportul profund enigmatic pe care Max Blecher îl stabilea între viață și scris. Din punctul de vedere al totalității materiei, din punctul de vedere al vieții la nivel subatomic, sensul special pe care îl atribuim vieții omenești se prăbușește. Pentru Blecher, scrisul nu are nimic de a face cu activitatea de a da formă experienței trăite, ci cu o fugă în direcția informului, cu o atitudine mai „realistă“ decît realismul însuși. Lumea lipsită de formă, materia nediferențiată, lumea ca flux continuu de mișcare în care umanul nu este decît o simplă variație este o viziune exactă asupra vieții. Proza scoate în evidență opozițiile, relieful, fixează în cuvînt ceea ce este divers și eterogen. Există însă și realități, etaje ale viului ce rezistă întrupării în cuvînt. Acestea sînt mai degrabă punctele de interes ale scrisului lui Blecher. Din acest punct de vedere, literatura este un proces, traversare a Vieții, o secțiune a e