Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce l-a băgat pe SOV după gratii

Publicat in Romania Libera, vineri 22 iunie 2012 ·

Părintele FNI a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Spre deosebire de alte dosare de care a scăpat pe fondul intrării „în prelungiri", de data aceasta judecătorii au închis speţa în doar un an.

După ani de zile în care magistraţii români au evitat să analizeze pe fond cauzele în care inculpat era Sorin Ovidiu Vîntu, iată că trei judecători de la Curtea de Apel Bucureşti au făcut acest lucru mai repede decât îşi imagina SOV şi au decis, la final, condamnarea definitivă a lui Vîntu la un an de închisoare cu executare. La mijloc, şantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă, actualul patron al televiziunii România TV, dar care la momentul comiterii fapte de către SOV era managerul Realitatea TV. Pe 3 februarie a.c., Vîntu a fost condamnat în acelaşi dosar la şase luni de închisoare cu executare, însă nemulţumiţi, procurorii au înaintat recurs, iar Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dublat pedeapsa, ajungându-se la un an. CAB a menţinut însă pedeapsa aplicată de Judecătoria Sectorului 1 complicelui lui Vîntu, Ilie Ion Cezar, care a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare. Cezar şi SOV sunt obligaţi, în solidar, să-i plătească lui Sebastian Ghiţă daune de 100.000 lei.

„Sorin Ovidiu Vîntu mi-a spus personal că trebuie să-i plătesc 200.000 euro pe lună, că altfel rupe contractul (de management al postului Realitatea TV - n.r.), că mă va decredibiliza în mediul de afaceri, că voi pierde bani, că mă va da afară. Întrucât situaţia se degrada continuu, m-am hotărât să fac o plângere la Parchet", a declarat Ghiţă în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, referitor la modul în care a fost şantajat.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată pe 23 mai 2011, în stare de arest, pentru şantaj. Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 29 aprilie 2011 şi eliberaţi pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 5 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°